Rugăciunea schimbă lucrurile - spun oamenii. Însă ne schimbă și pe noi. Acest din urmă scop este cel esențial, imperios necesar. Scopul fundamental al rugăciunii este să ne aducă într-o asemenea viață de comuniune cu Tatăl, încât, prin puterea Duhului, să fim conformați din ce în ce mai mult după chipul Fiului. Acest proces de transformare este scopul ultim al RUGĂCIUNII DE F0RMARE.

   Niciunul dintre noi nu vom putea menține o viață de rugăciune dacă nu suntem pregătiți să ne schimbăm. Fie vom renunța la ea, fie o vom preschimba într-un mic sistem care păstrează o formă de evlavie, dar îi neagă puterea - ceea ce, de fapt, este același lucru cu renunțarea.

   Atunci când începem să umblăm alături de Dumnezeu, El răspunde cu bunăvoință și în chip minunat rugăciunilor noastre neînsemnate, egocentrice. Și gândim:

... păi asta-i minunat! La urma urmelor, Dumnezeu chiar există!

   Peste ceva timp însă, când încercăm să apăsăm din nou același buton, Dumnezeu ne spune:

   Aș vrea să fiu mai mult decât Cel ce-ți poartă de grijă. Vreau să-ți fiu totodată Învățător și Prieten. Dă-mi voie să te conduc pe o cale infinit mai bună. Vreau să te eliberez de lăcomie și avariție, de teamă și ostilitatea care-ți fac viața o imensă suferință.

   Se prea poate să ne simțim zdrobiți sub greutatea acestei cereri și să luptăm împotriva ei, însă cu timpul vom învăța cât de bine este să trăiești după dreptate și vom începe să ne îndreptăm către o supunere sfântă. În fiecare zi, într-un fel nou și viu. Duhul Sfânt ce stă asupra noastră ne învață. Și, începând să urmăm aceste îmboldiri ale Duhului, suntem transformați din lăuntru în afară.

   Scriitorii din vechime foloseau un anumit termen pentru această dinamică a schimbării: conversatio morum. Este o sintagmă greu de tradus. În sens negativ ea înseamnă moarte față de statu-quo, moarte față de lucruri așa cum au fost ele dintotdeauna iar în sens pozitiv ea înseamnă schimbare permanentă, converire permanentă, deschidere permanentă față de lucrările Duhului. Jean-Pierre de Caussande scrie:

   Sufletul, ușor ca pana, fluid ca apa, inocent ca un copil, răspunde fiecărei adieri a harului ca un balon plutitor.

   Cum poate rugăciunea de formare să ne dea puterea de a ne înăbuși egoismul și să ridice povara importanței excesive pe care ne-o dăm noi înșine?

   În ce fel stimulează ea creșterea spirituală?

   Ce rol joacă în a produce în viața noastră roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor?

   Înainte de a merge mai departe, trebuie să vă avertizez: să nu supraestimăm rolul rugăciunii în formarea obiceiurilor sfinte. Rugăciunea în sine este foarte limitată în ce privește binele pe care îl poate înfăptui. Ea este doar o parte -deși o parte foarte importantă- dintr-un întreg mult mai mare.

   Dallas Willard vorbește despre trei domenii majore pe care Dumnezeu le folosește în transformarea noastră continuă - un triunghi de aur al formării, dacă vreți. Primul domeniu este reprezentat de DISCIPLINELE CLASICE ALE VIEȚII SPIRITUALE:

   - SOLITUDINEA

   - POSTUL

   - ÎNCHINAREA

   - SĂRBĂTOAREA și altele

   Al doilea domeniu constă în interacțiunea noastră perpetuă cu lucrările Duhului lui Dumnezeu:

   - ÎMPOTRIVIRE

   - NEASCULTARE

   - POCĂINȚĂ

   - SUPUNERE

   - CREDINȚĂ

   - ASCULTARE și altele

   Al treilea domeniu major este REZISTENȚA RĂBDĂTOARE pe care Dumnezeu o dezvoltă în noi prin intermediul diferitelor FRUSTĂRI, ÎNCERCĂRI, ISPITE cu care ne confruntăm zi de zi.

   Prin urmare, nu trebuie să izolăm niciodată rugăciunea de restul devoțiunii creștine și să îi alocăm o pondere mai mare decât a intenționat Dumnezeu. NU, ci vrem de fapt să vedem interacțiunea dinamică a rugăciunii în relația cu viața spirituală în ansamblul ei.

   Și un alt avertisment: când vorbesc despre RUGĂCIUNEA DE FORMARE, nu mă refer la perfecționism ci la progres în viața spirituală. Subiecte de genul - desăvârșirii fără de păcat - sau al sanctificării depline nasc multe dezbinări între teologi și, cu toate că eu consider că au o importanță deosebită, și chiar am anumite opinii cu privire la ele, nu încerc să rezolv nici aceste probleme.

   Însă lucrul asupra căruia vreau să insist este IMPORTANȚA PROGRESULUI, A CREȘTERII, A SCHIMBĂRII, A FORMĂRII.

   Dumnezeu vrea să ne modeleze, pentru a ne asemăna tot mai mult cu chipul lui HRISTOS:

   CĂCI PE ACEIA PE CARE I-A CUNOSCUT MAI DINAINTE, I-A ȘI HOTĂRÂT MAI DINAINTE ASEMENEA CHIPULUI FIULUI SĂU.